Vlad Țepeș: poveștile populare contrazic mitul occidental al lui Dracula
Vlad Țepeș, domnitorul valah care a stârnit deopotrivă teamă și fascinație în întreaga lume, nu este doar un personaj istoric, ci și un erou legendar a cărui imagine s-a transmis din generație în generație prin povești spuse la gura sobei.
Dincolo de cronicile și de legendele străine care l-au înfățișat ca pe un tiran însetat de sânge, românii au păstrat despre el o imagine mult mai nuanțată: cea a unui domn viteaz, drept și neînduplecat în fața dușmanilor.
Pentru că Povestirile slavone (Skazanie Drakule Voivode, archive.org/details/skazanie-drakule-voivode/), compuse pe baza amintirilor despre Vlad Țepeș, au circulat mai ales în spațiul rusesc, iar literatura română veche a fost lipsită de aceste narațiuni, imaginea domnitorului s-a păstrat mai ales prin viu grai. În Țara Românească, a rămas în conștiința populară drept un conducător curajos, care a luptat hotărât pentru libertatea țării.
Această percepție era atât de vie în secolul al XVI-lea, încât diplomatului Michael Bocignoli din Ragusa (Dubrovnik de astăzi), aflat în vizită în Țara Românească, i s-au povestit faptele de arme ale lui Vlad și refuzul său de a încheia pace cu sultanul.
Două secole mai târziu, Jean Louis Carra, secretar al lui Grigore al III-lea Ghica, nota că românii vorbesc despre un domn numit „Dragul”, independent de turci, care a fost ucis, iar în lipsa unui urmaș la fel de curajos, Țările Române ar fi trecut de bunăvoie sub protecția regelui Ungariei, Matei Corvin.
Interesant este că, în această relatare, amintirea lui Vlad Țepeș era mai puternică decât cea a lui Ștefan cel Mare, un fapt rar întâlnit în istoriografia românească.
Povestea cetății Poenari și a calului potcovit invers
Una dintre cele mai cunoscute legende care îl evocă pe Vlad Țepeș este legată de Cetatea Poenari, fortăreața aflată pe un vârf de munte care domină Cheile Argeșului. În 1746, mitropolitul Neofit, vizitând regiunea, a consemnat o poveste spusă de localnici conform căreia cetatea fusese ridicată cu ajutorul târgoviștenilor, iar în timpul unei invazii tătaro-turce, Vlad și-ar fi potcovit caii invers, pentru a-i deruta pe urmăritori, fugind apoi spre Transilvania. Această temă, a potcovirii inverse, apare și în alte legende din zonă, inclusiv într-o variantă în care un rob turc pe nume Carasol îl ajută să scape.
O altă poveste spune că zidurile cetății Poenari ar fi fost ridicate de un anume Manole, vătaf de zidari, care, văzând că zidurile se surpă mereu, și-ar fi zidit propria soție în temelii. Varianta este o transpunere a celebrei legende a Meșterului Manole de la Curtea de Argeș, semn că miturile populare se întrepătrund deseori, contopindu-se cu figuri istorice.
În comuna Arefu din județul Argeș, unde se află ansamblul Cetății Poenari, cercetătorii au identificat peste 20 de legende legate de domnitor. Unele sunt versiuni locale ale poveștilor cunoscute: arderea leneșilor și a cerșetorilor, pedepsirea femeii care nu gătea mâncare bună sau legenda negustorului care și-a lăsat banii pe drum și i-a găsit neatinși, dovadă că în țara lui Țepeș domnea o ordine neobișnuită. Altele, însă, sunt unice – cum ar fi legenda celor șapte frați Dobrin, fierarii care l-au ajutat pe Vlad să scape de dușmani și care, ca răsplată, au primit pământuri în munți.
Vlad Țepeș și vampirii: o invenție literară
Un episod interesant este legat de cercetarea făcută la Arefu de americanul R. T. McNally, coautor (împreună cu Radu Florescu) al volumului „În căutarea lui Dracula”, apărut în 1972. El a încercat să afle dacă în zonă există vreo asociere între Vlad Țepeș și credințele populare despre vampiri, dar răspunsul sătenilor a fost categoric: niciunul nu lega figura domnitorului de asemenea creaturi demonice.
Departe de imaginea promovată în literatura gotică, Vlad Țepeș rămâne în memoria populară un conducător drept, justițiar, dar și cu o mână de fier, legendele românești nefiind nici pe departe povești de groază, ci istorii despre vitejie, loialitate și dreptate.