Ibrahim „cel Nebun”, sultanul chinuit de demoni interiori și prăbușit în abisurile puterii
În lunga istorie a Imperiului Otoman, puțini conducători au fost atât de controversați și tragic marcați de propriul destin precum sultanul Ibrahim I, cunoscut de posteritate sub supranumele de Deli İbrahim („Ibrahim cel Nebun”).
Domnia lui (1640–1648) a fost un vârtej de excese, crize de paranoia și decizii iraționale, culminând cu unul dintre cele mai infame episoade din istoria imperială: înecul a sute de concubine în apele Bosforului.
Tinerețea închisă între ziduri: trauma Kafesului
Născut pe 5 noiembrie 1615, Ibrahim a fost fiul sultanului Ahmed I și al sultanei Kösem, o fostă sclavă grecoaică devenită una dintre cele mai influente figuri feminine din istoria otomană. După moartea tatălui său, a fost închis în Kafes, camerele izolate din Palatul Topkapı rezervate prinților, pentru a preveni luptele pentru tron. A petrecut acolo 18 ani din viață, izolat de lume, bântuit de teama execuției.
Istoricul Caroline Finkel observa că „anii petrecuți în Kafes l-au marcat iremediabil pe Ibrahim, care a ieșit din închisoarea de aur instabil și suspicios, incapabil să distingă realitatea de delir”. Fratele lui, Murad al IV-lea, cunoscut pentru brutalitatea lui, și-a executat mai mulți frați, iar Ibrahim a scăpat doar pentru că era considerat „inofensiv” din cauza fragilității psihice.
Obsesiile sultanului Ibrahim
Când Murad a murit fără a avea moștenitori, în 1640, Ibrahim a fost adus cu forța pe tron. Inițial a refuzat să creadă că fratele său murise, suspectând un complot. A ieșit tremurând din Kafes doar după ce cadavrul lui Murad i-a fost arătat.
De la început, domnia lui a fost dominată de influențele din jur. Mama sa, Kösem, a preluat puterea efectivă, iar vizirii și curtenii l-au manipulat cu ușurință. Sultanul era vulnerabil, iar istoricul Donald Quataert nota că „era o marionetă în mâinile celor din palat, mai ales ale femeilor și ale eunucilor, care au modelat politica imperiului după propriile interese”.
Ibrahim a devenit cunoscut pentru plăcerile sale carnale, adunând sute de concubine din toate colțurile imperiului. Se spune că era obsedat de o cadână extrem de corpolentă, cunoscută sub numele Şekerpare („Bucățică de zahăr”), pe care o adora și căreia îi oferea zeci de kilograme aur.
Prima lui consoartă a fost însă Turhan, care a pășit la doar 15 ani din rândurile fetelor înrobite din Europa de Est direct în inima Imperiului Otoman. Născută în jurul anului 1627, cel mai probabil într-un sat de pe malul Niprului sau din regiunea Podoliei (actuala Ucraina), tânăra fusese capturată de tătarii crimeeni și vândută ca sclavă pe piețele otomane. A ajuns în haremul de la Istanbul ca dar pentru Valide Kösem, puternică mamă a sultanului Murad al IV-lea și a lui Ibrahim, care i-a recunoscut imediat frumusețea ieșită din comun și inteligența.
Turhan avea ochii albaștri pătrunzători, părul blond-auriu și trăsături regulate, care o făceau să iasă în evidență în rândul concubinelor. Ceea ce o separa cu adevărat de celelalte femei din harem era ambiția tăcută, disciplina și o intuiție politică remarcabilă. Curând după urcarea pe tron a sultanului Ibrahim I, a devenit una dintre favoritele lui, iar în 1642 a dat naștere viitorului moștenitor, Mehmed al IV-lea. Spre deosebire de alte favorite, Turhan nu își etala autoritatea cu ostentație, ci o exercita prin gesturi feminine și printr-un discurs mereu împăciuitor. În spatele chipului calm, se ascundea însă o femeie conștientă de pericolul permanent de la curtea otomană, unde fiecare pas greșit putea însemna moartea.
Înecul concubinelor: delir și moarte pe Bosfor
Cea mai infamă acțiune a lui Ibrahim a avut loc în jurul anului 1647, când, într-o criză de furie și paranoia, a ordonat ca aproximativ 280 de femei din harem să fie legate și aruncate în Bosfor.
Istoricul Lord Kinross descria evenimentul astfel: „într-un acces de gelozie sau, poate, convins că haremul conspiră împotriva lui, sultanul a decretat moartea femeilor care i-ar fi trădat încrederea; trupurile lor au fost aruncate în valurile reci ale mării, sub ochii înmărmuriți ai curtenilor”.
Motivele exacte nu sunt cunoscute, dar unele surse otomane indică o posibilă acuzație de vrăjitorie împotriva uneia dintre favorite, în timp ce altele vorbesc despre o teamă bolnăvicioasă de infidelitate. Sultanul ar fi spus că una dintre cadâne „l-ar fi înșelat cu gândul”, iar incidentul a provocat un scandal uriaș în capitală, chiar Sultana Kösem a fost șocată de cruzimea fiului ei.
În anul 1648, pe fondul unei crize economice severe, pierderii încrederii în armată și corupției generalizate, ienicerii și clericii musulmani s-au răsculat. Sprijinită de liderii religioși, dar și temându-se pentru viitorul imperiului, sultana Kösem a acceptat detronarea propriului fiu. La începutul lunii august Ibrahim a fost reînchis în Kafes, iar pe 18 august a fost sugrumat în taină de călăul imperial. Avea doar 32 de ani când a murit.
Heath Lowry, unul dintre cei mai reputați specialiști în istoria otomană, credea că „Ibrahim nu a fost doar un produs al paranoiei imperiale, ci și o victimă a ei. El a fost crescut în izolare, a domnit în confuzie și a murit într-o tăcere grea, precum mulți alți prinți sacrificați pe altarul dinastiei”.
După detronarea și execuția soțului, Turhan a luptat pentru a-și păstra fiul pe tron și, mai ales, pentru a-i proteja domnia. A fost o perioadă tensionată, în care s-a confruntat cu Sultana Kösem, care își dorea să revină în fruntea imperiului ca regentă. Rivalitatea dintre cele două femei a culminat cu asasinarea celei din urmă, cel mai probabil la porunca lui Turhan, ceea ce i-a deschis drumul spre puterea absolută.
Ca Valide Sultan, a devenit una dintre cele mai influente femei din istoria Imperiului Otoman. A domnit ca regentă în primii ani ai minoratului fiului său, Mehmed al IV-lea, fiind sprijinită de marii viziri și de liderii militari și, sub conducerea ei fermă, imperiul și-a recăpătat stabilitatea după criza provocată de domnia lui Ibrahim.
Turhan Sultan a murit în 1683, la vârsta de aproximativ 56 de ani, lăsând în urmă nu doar o perioadă de calm relativ în imperiu, ci și o moștenire arhitecturală remarcabilă: ea a fost cea care a comandat finalizarea celebrului complex Yeni Valide din cartierul Eminönü al Istanbulului, devenind prima Valide Sultan înmormântată în propriul său mausoleu, în curtea unei moschei.
Surse:
Caroline Finkel, Osman’s Dream: The Story of the Ottoman Empire 1300–1923
Donald Quataert, The Ottoman Empire, 1700–1922, Cambridge University Press
Lord Kinross, The Ottoman Centuries: The Rise and Fall of the Turkish Empire
Heath W. Lowry, The Nature of the Early Ottoman State