Cine a fost Ștefan Micle, vârstnicul soț al Veronicăi

Profesorul Ștefan Micle, o figură puțin cunoscută a învățamântului superior românesc din secolul al XIX-lea, a fost un pionier al științelor exacte în Moldova și un fervent susținător al educației populare.

Născut în 1820, în satul Feleacu, într-o familie foarte săracă și neștiutoare de carte, Micle și-a croit singur drumul spre cunoaștere, prin ambiție și perseverență.

„Fără învoirea şi fără ajutorul părinţilor săi, se înscrie la şcoala primară ce funcţiona pe lângă Liceul Piariştilor din Cluj. În lipsa oricăror mijloce, locuieşte la casa părintească şi face zilnic vreo 25 km pe jos, ca să-şi poată urma fără greş marea hotărâre de a învăța carte. La ora 8 a.m. trebuia să fie în şcoală la Cluj. La 10, ieşind din şcoală, trebuia să alerge la casa părinţilor săi spre a-şi face mâncarea naţională (mămăligă) şi la 2 p.m. trebuia să fie iarăşi în Cluj, la 4 ore iarăşi se reîntorcea la casa părinţilor săi, cealaltă dimineaţă la 8 trebuia să alerge iarăşi la Cluj”, menționa o biografie a viitorului profesor.

În tinerețe, a studiat în centre culturale importante precum Cluj, Bistrița-Năsăud, Blaj și Sibiu, fiind apropiat și influențat de Simion Bărnuțiu. De altfel, l-a însoțit pe acesta atât în exil, cât și mai târziu, la Iași. După Revoluția de la 1848, Micle a devenit profesor de științe pozitive, promovând fizica și chimia prin prelegeri accesibile publicului larg, inclusiv meseriașilor și muncitorilor.

Pregătirea universitară și-a desăvârșit-o la Politehnica din Viena, iar în România a fost profesor la Academia Mihăileană și la Universitatea din Iași. De asemenea, a fost implicat în dezvoltarea învățamântului tehnic, prin activitatea la Școala de Artă și Meserii. Din 1860, a fost ales rector al Universității din Iași, mandat pe care l-a exercitat timp de 14 ani, fără a fi remunerat pentru această funcție.

Sub conducerea lui, instituția s-a modernizat. Micle a promovat figuri importante ale culturii române, însuși Eminescu fiind numit director al Bibliotecii Centrale în 1874, cu semnătura rectorului. Tot în acea perioadă a pus bazele primului Observator Astronomic din Iași, consolidând infrastructura științifică a Moldovei.

Viața personală a lui Ștefan Micle este strâns legată de cea a Veronicăi, fosta elevă care i-a devenit soție pe 7 august 1864.

La acel moment. ea avea doar 16 ani, iar el trecuse de 40. Din 1874, locuința lor a devenit un spațiu de întâlniri literare, găzduindu-i frecvent pe Eminescu, Slavici și Creangă.

Poeta și-a regretat mai târziu decizia de a se căsători la acea vârstă fragedă, căci într-o scrisoare din 1882 către Eminescu îi mărturisea: „…Atunci, în naivitatea mea, nu prea îmi dam socoteală de gestul care îl fac… Dar prostia mirajului a fost mai înșelătoare și acum am mângâiere numai în copilașii mei, pe care aș dori să-i văd fericiți”…

Ștefan Micle s-a stins din viață pe 4 august 1879, la Iași, lăsându-și în urmă familia într-o situație materială dificilă. Veronica și-a crescut singură cele două fetițe, Virginia și Valeria.

La 16 ani după moartea profesorului Micle, doctorul Constantin Istrati afla de la Petru Poni, care îl urmase la catedra de chimie a Universității, că acesta „era bunătatea întrupată”, iar Bogdan Petriceiscu Hasdeu, care îl cunoscuse şi el bine, îi spunea aceluiași Istrati: „Era cel mai bun om şi incapabil de a face rău cuiva”.

Ziarul Steaua României îi omagia astfel memoria:

„O pierdere dintre cele mai dureroase a fost suferită de Universitate, de corpul profesoral și, în general, de învățământul din această parte a țării. Profesorul Ștefan Micle s-a stins din viață la ora 17:00, în urma unei afecțiuni cardiace provocate, fără îndoială, de o viață extrem de laborioasă.

Ștefan Micle a fost unul dintre membrii de seamă ai falangei – din păcate puțin numeroase – a dascălilor proveniți din Transilvania, care, într-o vreme în care învățământul românesc abia se contura, au pus bazele solide ale educației secundare și superioare în Moldova.

Coleg cu Bărnuțiu – a cărui memorie va fi omagiată în Ardeal în anul următor – profesorul Micle a adus contribuții esențiale în mai multe instituții: în liceu, la Facultatea de Științe, iar în ultima perioadă ca director al Școlii de Arte și Meserii, pe care a condus-o cu dedicare și rezultate remarcabile.

Cei mai mulți dintre profesorii actuali, întreaga generație cultivată din această parte a țării, sunt foști elevi ai profesorului Micle, care a fost un model de rigoare științifică, de scrupulozitate în prelegeri, de onestitate exemplară și de totală lipsă de interes material în administrarea treburilor școlii tehnice.

Această dispariție, ce va produce o durere adâncă și în rândul fraților noștri de peste Carpați – martori ai grelelor lupte din tinerețea sa –, lasă un gol greu de acoperit în orașul nostru. Învățământul local și numeroșii săi foști elevi, astăzi colegi și prieteni, îi vor păstra o vie amintire, plină de respect și pietate.

Fie-i țărâna ușoară!”