Cine a fost „Dilecta”, femeia care i-a marcat destinul lui Balzac

Laure de Berny, cunoscută și sub numele de „Dilecta”, a rămas în istoria literară prin influența decisivă pe care a avut-o asupra vieții lui Honoré de Balzac.

Criticii literari au văzut în ea modelul Henriettei de Mortsauf din Crinul din vale, o femeie nobilă marcată de suferințe și sacrificii, care păstrează o aură de puritate și demnitate, al doamnei Firmiani, întruchiparea discreției și a devotamentului, sau al Paulinei din Louis Lambert.

Louise-Antoinette-Laure Hinner a venit pe lume pe 23 mai 1777 la Versailles și a fost fiica lui Philipp Joseph Hinner, un muzician german care se stabilise la Paris la cererea curții regale, și a Margueritei Louise Amélie Guelpe de la Borde, cameristă a Mariei Antoaneta a Austriei. Botezată chiar a doua zi după naștere, a fost fina regelui și a reginei, suveranii fiind reprezentați la ceremonie de Louis-Antoine-Sophie de Vignerot du Plessis, al patrulea duce de Richelieu, și de Laure-Auguste de Fitz-James, prințesă de Chimay, doamna de onoare a reginei.

Înainte de a împlini vârsta de 16 ani, Louise s-a căsătorit cu Gabriel de Berny, un bărbat rece și rezervat, cu care a avut nouă copii. O vreme, a avut o aventură cu André Campi, un apropiat al familiei lui Napoleon și secretar al lui Lucien Bonaparte la Ministerul de Interne. Din această relație, în anul 1804 s-a născut o fiică, Julie, dar se presupune că și alți copii ar fi putut fi ai lui.

În iarna 1821–1822, pe când locuia la Villeparisis, Louise l-a cunoscut pe Honoré de Balzac, care fusese angajat ca profesor al copiilor familiei. Tânărul de 22 de ani s-a îndrăgostit de această femeie micuță de statură (avea 1,55 m), brunetă, cochetă și spirituală, care era cu un an mai mare decât mama lui și căreia i-a trimis multe scrisori pasionale. Inițial doamna de Berny l-a respins, invocând diferența de vârstă, și chiar i-a sugerat să o ia de soție pe fiica ei, Julie, dar Balzac a insistat și, într-o seară de mai 1822, a reușit să o cucerească. Din acel moment a decis să o numească „Laure”, nume pe care îl purtau mama și sora lui, iar în epistole i se adresa cu apelativul Dilecta (cea iubită; cuvântul își are originea în latinescul dīlēcta, participiul de la dīligere, care înseamnă „a iubi”, „a prețui”, „a alege cu grijă”. În limba română, termenul a supraviețuit cu sensul de „drag” sau „prețuit”, întâlnit mai ales în formule precum „prieten dilect” ori „frate dilect”).

În ciuda diferenței de vârstă, relația lor a căpătat profunzimea unei uniuni în care ea i-a fost deopotrivă parteneră de viață, martoră intimă a frământărilor și sprijin constant într-o perioadă marcată de dificultăți. Balzac însuși a mărturisit, în scrisorile sale, că „Dilecta” a fost pentru el „mai mult decât o mamă, mai mult decât o prietenă”. Laure de Berny i-a oferit iluzia de stabilitate în existența lui care era marcată de datorii, de eșecuri editoriale și de nesfârșite ambiții literare. Când Balzac, care era ambițios, dar insuficient pregătit, s-a lansat în afaceri tipografice și a ajuns la un pas de ruină, madame de Berny a intervenit preluându-i tipografia și implicându-și propria familia pentru a salva situația. Din acea întâmplare s-a născut fonderia Deberny, un nume care a rămas în istoria tipografiei franceze.

Relația dintre cei doi s-a răcit după anul 1832, când Balzac a început corespondența cu contesa poloneză Eva (Ewelina) Hańska, viitoarea lui soție. Totuși, ruptura nu a fost niciodată completă, iar moartea Laurei, pe 27 iulie 1836, l-a marcat profund, pentru că, în ciuda pasiunilor care i-au traversat viața, scriitorul nu a avut lângă el o altă prezență atât de constantă.

La moartea ei, copleșit de durere, scria:

Persoana pe care am pierdut-o era mai mult decât o mamă, mai mult decât o prietenă, mai mult decât orice ființă ar putea fi pentru o alta. (…) M-a susținut prin cuvânt, prin faptă, prin devotament, în marile furtuni. Dacă mai trăiesc, e datorită ei. Ea a fost totul pentru mine…