Alaska, scena întâlnirii Trump–Putin, cumpărată de la ruși de românul George Pomuț

Președintele Donald Trump a spus într-o conferință de presă că va merge pe 15 august “în Rusia” pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, summit-ul celor doi lideri fiind însă programat în Alaska, teritoriu american a cărui istorie se leagă de românul George Pomuț.

Confuzia lui Trump are, așadar, o explicație istorică: până în 1867, Alaska a aparținut Imperiului Țarist, fiind vândută Statelor Unite în urma unor negocieri purtate de generalul George Pomuț, consul american la Sankt Petersburg. În urma discuțiilor de acum mai bine de un secol și jumătate, ceea ce fusese odinioară teritoriu rusesc a devenit parte a Americii.

Harta teritoriului cedat de Rusia Statelor Unite; sursa: Library of Congress

În primăvara anului 1865, Statele Unite ale Americii trăiau ultimele zile ale Războiului Civil, o confruntare crâncenă între statele din sud și cele mult mai dezvoltate din nord, declanșată de disputa asupra sclaviei.

Era o perioadă de răsturnări dramatice: pe 9 aprilie, generalul Robert E. Lee, comandantul suprem al armatelor sudiste, capitula în fața lui Ulysses S. Grant. Cinci zile mai târziu, președintele Abraham Lincoln era împușcat mortal de actorul John Wilkes Booth, într-o lojă a Teatrului „Ford” din Washington. În aceeași seară, un atentat nereușit îl viza pe secretarul de stat William H. Seward, iar la 16 aprilie, generalul Joseph E. Johnston își depunea armele în fața lui William T. Sherman.

Pe 10 mai, liderul Confederației, Jefferson Davis, era capturat, iar în 23 și 24 mai 1865, în Washington răsunau marșurile armatei nordiste, victorioase. Momentul cel mai spectaculos al acelor festivități a fost defilarea Armatei din Tennessee, comandată de generalul Sherman.

În fruntea Regimentului 15 Voluntari din Iowa călărea un ofițer cu o ținută impunătoare: colonelul George Pomuț, emigrant român din Transilvania, devenit erou al Războiului de Secesiune. Presa vremii nota eleganța uniformei și aerul de învingător al acestui ofițer despre care, în România, nu se știa aproape nimic.

Povestea lui a început pe 31 mai 1828 la Gyula, în Ungaria de azi, într-o familie românească de religie ortodoxă. Educația militară, urmată la academiile din Viena și Saint-Étienne, l-a propulsat, la izbucnirea Revoluției de la 1848, în poziția de secretar al guvernatorului civil al fortului Komárom.

După înfrângerile suferite de armata generalului Bem, fortul a capitulat, iar tânărul Pomuț a pornit în pribegie, trecând prin Italia și Franța, pentru a ajunge, în 1850, în Statele Unite. S-a stabilit în Iowa, unde, alături de foști camarazi, a întemeiat orașul New Buda și, timp de un deceniu, s-a ocupat cu vânzarea de loturi de pământ către emigranți.

sursa: Library of Congress

Când a izbucnit Războiul Civil, George Pomuț nu a stat prea mult pe gânduri. În ziua de 17 mai 1861, fidel idealurilor de libertate din 1848, s-a înrolat ca locotenent-căpitan în Regimentul 15 Iowa. Experiența lui militară era net superioară voluntarilor din jur, astfel că a fost rapid avansat comandant. Regimentul a trecut prin lupte grele, iar când, patru ani mai târziu, s-a desființat (la Louisville, în Kentucky), din cei peste 1.100 de oameni mai rămăseseră doar 207 soldați și 3 ofițeri.

Generalul Logan Graham avea să afirme mai târziu într-un articol publicat în ziarul Burlington Hackeye: „L-am cunoscut pe Pomuţ; era un ofiţer curajos şi cu mult spirit de iniţiativă, bucurându-se în rândurile camarazilor săi ofiţeri de cea mai mare popularitate. El n-a fost numai un valoros ofiţer, versat în mod deosebit în toate problemele militare, ci şi un om înzestrat cu o cultură superioară, un gentleman cu maniere distinse”.

Recunoscându-i meritele deosebite, pe 16 februarie 1866, noul președinte american Andrew Johnson l-a numit consul general al Statelor Unite la Sankt Petersburg, poziție pe care a ocupat-o timp de 12 ani, fiind înlocuit în 1878 cu dl. Edwards, după ce cu câteva luni înainte fusese înaintat la gradul de general de brigadă.

Numirea lui George Pomuț ca diplomat în Imperiul Țarist

În volumul “Românii în America” (scris de Șerban Drutzu în colaborare cu Andrei Popovici, Cartea românească, 1926) este citat un raport semnat de dl. Curtiss, ministru al Statelor Unite la Sankt Petersburg, care își amintește de conștiinciozitatea lui Pomuț: “Faptele dovedesc că generalul George Pomuț a fost un om bun și cinstit. El era om de vază și înzestrat cu o cultură superioară, după cum reiese clar din scrisorile scrise de mâna lui în opt limbi diferite. Era cât se poate de bine primit de cei mai de frunte oameni ai acestui oraș, cum și foarte des invitat la balurile curții și seratele imperiale”.

În acea perioadă, Rusia, învinsă în Războiul Crimeii și afectată de o criză economică profundă, se vedea nevoită să renunțe la teritoriul său din America de Nord. În 1867, Pomuț a condus negocierile prin care Imperiul Țarist a vândut Statelor Unite peninsula Alaska și insulele Aleutine — 1.376.000 km², adică aproape de cinci ori suprafața României — pentru 7,2 milioane de dolari. Acordul a fost ratificat de Senat, iar generalul american Lowell H. Rousseau a preluat oficial teritoriile. Povestea ne amintește de aspirațiile americane în privința Groenlandei, care au creat, de-a lungul timpului, mai multe dispute administrative și politice.

Documentele tranzacției dintre Imperiul Țarist și Statele Unite (sursa: Library of Congress)

În 1878, George Pomuț a fost înlăturat din funcție în urma intrigilor unui anume Varga. Refuzând să se întoarcă în America, a decis să rămână la Sankt Petersburg, unde a murit la 12 octombrie 1882. Se știe că în acei ani era foarte bogat și că frecventa balurile curții imperiale și ale înaltei aristocrații ruse. Totuși, după moartea lui nu s-au găsit bani, ci doar două cufere cu acte personale și titluri de proprietate prescrise.

A fost înmormântat într-o ceremonie modestă, în „colțul săracilor” din cimitirul Smolensk, iar cheltuielile de înmormântare au fost suportate de prieteni și de colonia americană din Rusia. Generalul Belknap, fostul său comandant și prieten, a reușit ulterior să îi mute rămășițele într-un loc central din cimitir și să îi ridice un monument.

Abia după anul 1890, românii au aflat cine fusese cu adevărat George Pomuț. Corespondența păstrată în cuferele aventurierului, relatările camarazilor și documentele regimentului său au readus la viață figura unui militar curajos și a unui diplomat abil, care a contribuit la una dintre cele mai importante achiziții teritoriale din istoria Statelor Unite.

În 1913, Albert B. Cummins, un senator din Iowa, a făcut demersuri ca rămăşiţele lui să fie transportate în SUA şi depuse în Cimitirul Arlington, dar planul nu s-a realizat din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.

“Om cu o vastă experienţă a vieţii şi de mare cultură pentru vremea sa, vorbind fluent franceza, germana, engleza şi maghiara, pe lângă limba maternă, recitând din Byron şi familiarizat cu poemele lui Burns, cunoscând probabil bine şi limba rusă, Pomuţ a fost, de fapt, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Rusia, unde singurul oficiu diplomatic american, la data aceeea, era consulatul general condus de el. Pare să fi fost şi un spirit întreprinzător, cu simţ practic, deoarece îşi încropise o avere care nu pare să fi fost lipsită de importanţă.

Extras din publicația Telegraful Român, 1893

Cel puţin aşa reiese din raportul adresat, la 4 februarie 1890, de către consulul general al Statelor Unite la Sankt-Petersburg, J.M. Crawford, subsecretarului de stat William F. Warton la Washington. Se menţionează în raport că, în cele două lăzi rămase de la George Pomuţ, s-au găsit documente despre numeroasele sale proprietăţi de pe teritoriul american. Ele constau din terenuri virane urbane în Davis City, cum s-a numit mai târziu colonia, o moară cu aburi tot acolo, patru sau cinci ferme în Missouri şi cam tot atâtea în statul Iowa.

Documentele reprezentau mari sume în bani, fiind vorba şi de contracte de închiriere, împrumuturi de stat şi private, o mulţime de acţiuni sau obligaţii semnate de persoane particulare în beneficiul decedatului. Fireşte, toate acestea îşi pierduseră valoarea prin prescripţie, cu atât mai mult cu cât nu s-a găsit nici un act prin care Pomuţ să fi instituit pe cineva moştenitor al bunurilor sale imobiliare şi lichide”, menționează I. Isaiu într-un studiu publicat în 1974.

Amintirea lui a rămas vie în rândul românilor, dar mai ales al americanilor, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au dat numele „George Pomuț” unui cuirasat din flota generalului MacArthur, o navă ce a luptat în Pacific până la capitularea Japoniei.

Teritoriul Alaskăi la începutul secolului XX (sursa: Library of Congress)

De-a lungul timpului, Alaska s-a dovedit a fi una dintre cele mai bogate regiuni în resurse naturale, transformând investiția din 1867 a Statelor Unite într-o adevărată „afacere a secolului”. Treizeci de ani mai târziu, goana după aur a atras mii de aventurieri în Munții Klondike, aflați la granița dintre Alaska și teritoriul Yukon, și în regiunile înghețate ale nordului, iar în deceniile următoare s-au descoperit vaste zăcăminte de cupru, zinc și platină. Cea mai mare descoperire a venit însă în 1968, când zăcământul petrolier Prudhoe Bay, cel mai întins din America de Nord, a schimbat radical economia regiunii.

Astăzi, Alaska furnizează o parte importantă din producția americană de petrol și gaze naturale, iar resursele sale de pește, lemn, minerale rare și potențialul energetic uriaș îi sporesc valoarea strategică. Estimările actuale plasează valoarea totală a resurselor la sute de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că suma negociată de românul George Pomuț în 1867 a fost o investiție incomparabil de mică față de potențialul uriaș al teritoriului.